living the time of shifting from service to creation

… astazi mi-au cazut ochii pe un afis care incepea cam asa:

EGO – KILL IT

LOVE – VALUE IT

M-a facut sa ma intreb, in conditiile in care peste tot in jurul nostru auzim ca ego-ul e ala mic si rau, care trebuie starpit, nimicit, redus la tacere absoluta, omorat – oare suprimarea/negarea/uciderea unei parti din ceea ce suntem ne face in mod real mai umani, mai reali, mai echilibrati?

Sau este o amputare in urma careia nu  ne vom putea restabili un echilibru real, cu sine si cu lumea, niciodata?

Ego-ul este cu adevarat ala agitat, care vrea de toate, care face si desface multe, si bune si rele (este cineva care nu a progresat pentru ca ego-ul i-a spus ca poate mai bine, poate mai mult?), dar este o parte integranta din noi, nu este un parazit grefat in noi, este al nostru si cred ca secretul  nu este sa-l amputam, ci sa-l intelegem si sa gasim calea prin care sa avem o relatie echilibrata cu ego-ul nostru, asa cum secretul unei stari “zen” nu este negarea/ignorarea lucrurilor care ne deranjeaza sau negative, ci intelegerea lor ca fenomen/proces si detasarea de ele.

 

Ce parere aveti?

 

Advertisements
%d bloggers like this: