Calea iluminarii lui Toma

Daca-mi amintesc bine a inceput sa mi se spuna “Toma” atunci cand i-am “explicat” unuia dintre chirurgii cu care invatam ca “Pana nu vad, nu cred!”.

Pentru multi ani am crezut mai ales in ce puteam vedea, masura, explica si, uneori, m-am speriat de lucruri sau intamplari care sfidau logica.

Si acum, dupa aproape 20 de ani, am mai crescut putin si am inteles ca haosul are o ordine a lui, ca inexplicabilul este explicabil, dar in alt registru si asa mai departe. 🙂

Experienta punctului 0 (zero) de energie este interesanta, incitanta, dar te si sperie intr-o oarecare masura.

Meditatia care are ca scop atingerea punctului 0 este solicitanta si foarte frumoasa si, lucky me, mi-a iesit din prima (sa va povestesc cat de incantata am fost cand am avut confirmarea, din experienta cuiva mult mai avansat decat mine, ca am reusit? Doar imaginati-va ca zambetul imi trecuse de urechi 😉 )

Am simtit si am inteles ce inseamna acest punct 0.

Sa “stai” in punctul in care totul este posibil, in care totul este, simultan, inceput si sfarsit, unde totul exista si nu exista, punctul in care esti ceea ce esti si, in acelasi timp, esti mult mai multe … este absolut uimitor.

Este punctul in care vrerea ta este ce se intampla, orice gandesti, orice generezi se intampla.

Te sperie aceasta … omnipotenta, dar in egala masura e atat de imbietoare – tentatia de a incerca ceva, ca sa vezi ce se intampla este mai mare decat cheful de joaca atunci cand ai teme, de pe vremea copilariei. 🙂

Am hotarat sa revin atunci cand va fi momentul cel mai potrivit, cand voi fi “crescut” suficient cat sa stiu ce si cum sa fac in acest uimitor punct 0, iar simplul fapt ca am renuntat la “joaca” a reprezentat inceputul unui nou nivel de intelegere si sens pe drumul iluminarii lui Toma.